
„Guzganul rozaliu” scapă deocamdată de acuzații. Viorel Hrebenciuc, achitat în Dosarul „Mită la PSD”
Fosta eminenţă cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc, răsuflă uşurat pentru moment: a fost achitat de instanţă în dosarul „Mită la PSD”.
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost achitat în dosarul „Mită la PSD”, dosar în care au fost condamnaţi omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila Gheorghe Bunea Stancu.
Decizia instanţei nu este însă una definitivă şi poate fi contestată de procurori.
Considerat cândva eminenţa cenuşie a PSD, Hrebenciuc este acuzat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Acuzaţia i se trage de la Ioan Niculae care, ajuns după gratii pe motiv că a finanţat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană din 2009, i-a făcut o plângere penală reproşându-i fostului deputat că în audierile din dosar nu ar fi spus tot adevărul.
Potrivit stirileprotv.ro, Niculae a susţinut în declaraţia lui că Hrebenciuc ar fi făcut presiuni asupra sa cerându-i să finanţeze campania electorală a lui Mircea Geoană şi că, la un moment dat, ar fi plecat cu o sacoşă plină cu bani gheaţă – aproximativ 300.000 de lei – de la biroul său.
(Sursa: Epoch Times România)
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea la 11 ani şi opt luni de închisoare, pronunţată, în 13 mai 2021 de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, toate în formă continuată. Miercuri, Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv sau a dispus încetarea procesului penal în cazul fostului edil, după ce faptele s-au prescris.
Articole pe subiecte simiare