ICIJ: Frații Tate au încasat 2,6 milioane dolari din videochat și pornografie. Banii, transferați în conturi din Caraibe, România, UK
În conturile fraților Tate ar fi intrat aproape 3 milioane de dolari în ultimii 7 ani de la platformele de videochat. Este o informație scoasă la iveală de o investigație jurnalistică internațională.
Mai multe documente financiare arată că din anul 2017 și până în prezent ar fi fost făcute peste 180 de transferuri bancare cu destinația finală într-un cont deschis în Caraibe chiar de Tristan Tate, arată ICIJ (Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație).
O parte din cele peste 2 milioane de dolari ar fi ajuns chiar și în conturile deschise de cei doi frați din România și Marea Britanie. Acești bani ar fi fost obținuți din conținutul pentru adulți iar aceste platforme ar fi trebuit să transfere banii celor care au produs acest conținut, însă, în realitate sumele ajungeau la frații Tate.
Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea rechizitoriului şi respingând mai multe cereri şi excepţii formulate de cei doi fraţi.
Sursa: Digi24
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Fraţii Andrew şi Tristan Tate au scăpat de procesul în care erau judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi să restituie dosarul lor la DIICOT pentru refacerea anchetei de la zero.
Articole pe subiecte simiare