
Lucian Bode, trei procese pe rol cu Universitatea Babeş – Bolyai, privind teza sa de doctorat
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a intentat un al treilea proces Universităţii Babeş – Bolyai, privind teza sa de doctorat, pe rolul Tribunalului Bucureşti fiind înregistrată, luni, solicitarea secretarului general al PNL privind anularea hotărârii Comisiei de etică a universităţii, în care se afirmă că teza de doctorat a ministrului este profund viciată.
În cadrul Hotărârii Nr. 1 din 2023 a Comisiei de etică a Universităţii Babeş – Bolyai se mai arăta faptul că universitatea va sesiza CNATDCU cu concluziile analizei tezei de doctorat şi se solicita ministrului şi Editurii CA Publishing retragerea cărţii „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei.
De asemenea, pe rolul Tribunalului Sălaj s-a înregistrat, în 2 februarie, solicitarea lui Lucian Bode de anulare a Hotărârii nr.10/ 2022, prin care Comisia de etică din cadrul UBB se autosesiza pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a ministrului.
În fine, Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 22 martie ca prim termen în recursul pe care ministrul l-a intentat Universităţii Babeş – Bolyai, privind suspendarea Hotărârii nr.10/ 2022.
În 17 ianuarie, Tribunalul Sălaj respinsese ca nefondată cererea de suspendare a executării acestei Hotărâri.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Fundația „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – Lumina şi Speranţa Creştinilor” din Paşcani administrează un cămin de bătrâni și a contestat acordul de mediu al Autostrăzii A7 Judecătorii au admis în parte contestația printr-o sentință care nu este definitivă Interesul este de fapt pe exproprierea unor clădiri ale fundației peste care ar urma să treacă un pasaj al autostrăzii Cătălin Urtoi, administrator CNIR: „Acordul de mediu nu mai poate fi contestat legal, această etapă s-a consumat de câțiva ani, e tardiv”
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole