palas febr
Mercenaru Horațiu Potra și fiul său, ridicați de jandarmi de la mitingul AUR. Baston telescopic găsit asupra unuia dintre ei (VIDEO)
Facebook

Mercenaru Horațiu Potra și fiul său, ridicați de jandarmi de la mitingul AUR. Baston telescopic găsit asupra unuia dintre ei (VIDEO)

Ultima actualizare: 12 ianuarie 2025Autor: Vizualizări: 225
Un bărbat și fiul acestuia, asupra căruia a fost găsit un baston telescopic, participanți la mitingul organizat duminică în centrul Bucureștiului de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), au fost legitimați de jandarmi și conduși la secția de poliție pentru continuarea verificărilor, informează Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB).

„Pe timpul desfășurării adunării publice de protest, au fost legitimați și verificați un bărbat și fiul acestuia. Bărbatul figura în bazele de date cu mențiuni care necesită verificări suplimentare la secția de poliție, iar asupra fiului său a fost găsit un baston telescopic. Cele două persoane au fost conduse la secția de poliție pentru continuarea verificărilor”, precizează informarea transmisă de reprezentanții Jandarmeriei București.

Potrivit imaginilor transmise de televiziunile de știri, cei doi bărbați ridicați de jandarmi în zona Galeriilor Orizont de pe bulevardul Magheru sunt mercenarul Horațiu Potra și fiul acestuia.

Horațiu Potra, consilier local în municipiul Mediaș, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acționat în Africa, a fost pus sub control judiciar, în 10 decembrie, de Judecătoria Ploiești în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice și instigare publică. Sub control judiciar a fost pus și cel de-al doilea inculpat reținut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre București atunci când a fost prins pe raza județului Prahova.

Cei doi, inculpați în același dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au scăpat însă de măsura preventivă a controlului judiciar, printr-o decizie pronunțată, în 13 decembrie, de Tribunalul Prahova.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Percheziții în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3,2 milioane de lei

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Judecătoriei Ploiești le-au impus, în 10 decembrie, celor doi inculpați mai multe obligații, între care aceea de a nu depăși limita teritorială a județului Sibiu, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar. De asemenea, cei doi erau obligați să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme și să comunice lunar informații relevante despre mijloacele lor de existență.

Procurorii și polițiștii din Prahova au efectuat, în decembrie, mai multe percheziții în Ilfov, Sibiu și București, în dosarul în care a fost inculpat Horațiu Potra.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, descinderile au avut loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice și instigare publică, la locuințele deținute de Potra, dar și în alte spații ‘în care se presupune că au existat întâlniri între acesta și alte persoane bănuite de implicare în săvârșirea acestor infracțiuni’.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpații P.H. și L.A.F. și alte persoane se deplasau spre Municipiul București, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum și importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD și 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare și o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracțiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate și recompensarea acestora”, se arată în comunicat.

Conform acelorași surse, în urma perchezițiilor au fost ridicate sume în valoare totală de circa două milioane de euro.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Florin Iordache, atac frontal la Tudorel Toader: Atunci când consideri că ai greşit, îţi dai demisia

Autoritățile au fost sesizate prin apel la 112 despre faptul că mai multe persoane care aveau asupra lor arme se îndreptau către București pentru desfășurarea unui protest, apelantul spunând că acestea vor ‘să facă prăpăd’, se arată în motivarea deciziei pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul privind cererea de arestare preventivă a lui Horațiu Potra.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
REPORTERIS îți recomandă și ...
Klaus Iohannis a pierdut definitiv, în Justiție, o casă din Sibiu și ar putea fi pus să dea înapoi banii obținuți din chirii
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Bărbatul care s-a dus la prostituate în timp ce trebuia să fie în carantină a fost amendat iar: ieșise la plimbare prin oraș
Palas Iasi

Alte articole