O judecătoare din Iaşi a amânat într-o zi toate cele 44 de cauze de pe rol. CSM sesizează Inspecția Judiciară
57720df21d29baff38d0a1bab6961265

O judecătoare din Iaşi a amânat într-o zi toate cele 44 de cauze de pe rol. CSM sesizează Inspecția Judiciară

Ultima actualizare: 26 aprilie 2024Autor: Vizualizări: 114
Consiliul Superior al Magistraturii anunţă, vineri, că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la încălcarea legislaţiei de către o judecătoare din Iaşi care a amânat într-o zi toate cele 44 de cauze de pe rol.

„În temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi”, a transmis, vineri, CSM, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în spaţiul public „referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.

Potrivit www.dezvaluirea.ro, în 15 aprilie, judecătoarea Iuliana Garabet de la Judecătoria Iaşi a amânat câte o jumătate de an toate cele 44 de dosare pe care le avea pe lista şedinţei.

„Având în vedere standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.12.1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, marja de apreciere recunoscută statelor, instanţa apreciază cauza în stare de amânare”, a decis judecătoarea Iuliana Garabet.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași - program ianuarie 2025

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
PRESShub / Inspecția Judiciară a început controalele cu dedicație. Cazul Secției penale de la CAB
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege noua conducere