Palas Winter
O pictoriță și-a înjunghiat colegul într-un atelier din București, după ce s-ar fi certat din cauza unei lucrări
Facebook

O pictoriță și-a înjunghiat colegul într-un atelier din București, după ce s-ar fi certat din cauza unei lucrări

Ultima actualizare: 7 ianuarie 2025Autor: Vizualizări: 881
O pictoriță din Capitală a fost reținută luni seară de polițiștii de la omoruri, după ce și-a înjunghiat colegul într-un atelier de pictură din centrul Bucureștiului.

Cei doi ar fi băut împreună, apoi s-ar fi certat din cauza unei lucrări, spun polițiștii.

Bărbatul de 36 de ani a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde se află și în aceste momente și a fost supus unei intervenții chirurgicale minimale, dar starea lui este stabilă, spun anchetatorii, conform Știrilor PRO TV.

Se pare că acesta ar fi rănit în zona toracelui, după ce a fost lovit cu un cuțit de bucătărie de către colega acestuia. Disputa a început luni dimineața, în jurul orei 8, după ce aceștia ar fi petrecut cu o seară înainte împreună și ar fi consumat alcool, spun surse din rândul anchetatorilor.

Se pare că cei doi s-ar fi certat din cauza unei lucrări artistice pe care o realizau împreună, iar primul care a devenit agresiv a fost bărbatul care a lovit-o în față pe femeie, iar ca să se apere, aceasta le-a spus polițiștilor că a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și l-a lovit în zona toracică.

Apoi, anchetatorii au sosit la atelierul de creație situat în zona Pieței Romane din Capitală, o zonă centrală a Bucureștiului, iar cei doi au fost transportați fiecare la spital. Pentru că femeia era bătută destul de grav, a fost dusă la Spitalul Universitar, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde intrat deja în sala de operație.

Ulterior, femeia a fost reținută pentru tentativă de omor, pentru că acest caz a fost preluat de polițiștii de la omoruri, având în vedere gravitatea faptei, iar aceasta urmează cel mai probabil să fie propusă fie pentru măsura arestului preventiv, fie pentru o măsură mai blândă, cea a controlului judiciar.

REPORTERIS îți recomandă și ...
O tânără din Craiova s-a dat drept bărbat și a păcălit o femeie să îi dea bani, timp de 7 ani. Prejudiciul este de 242.000 de lei şi 17.000 de euro

 

Sursa: Știrile PRO TV

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău, achitat în primă instanță într-un proces deschis pentru presupuse fapte de corupție
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Momentul în care o remorcă plină cu bușteni se răstoarnă peste trei femei, pe o stradă din Pașcani (VIDEO)
Palas Iasi

Alte articole