Patru bărbați suspectaţi că au exploatat sexual opt victime, cercetați de DIICOT. Una dintre femei, încuiată zile în şir în locuință
c56745c23d80106ea3d9fc1a54701d76

Patru bărbați suspectaţi că au exploatat sexual opt victime, cercetați de DIICOT. Una dintre femei, încuiată zile în şir în locuință

Ultima actualizare: 27 martie 2024Autor: Vizualizări: 11
Poliţiştii şi procurorii cercetează patru bărbaţi care, în perioada 2015 – 20121, ar fi exploatat sexual 8 victime majore, pe care le obligau să practice prostituţia în ţară şi în străinătate. Una dintre femei a fost încuiată zile în şir într-o locuinţă, iar gruparea a racolat şi o minoră, profitând de faptul că aceasta s-a îndrăgostit de unul dintre suspecţi.

„Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate ai Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori şi lipsire de libertate în mod ilegal”, au transmis, miercuri, IGPR şi DIICOT.

Potrivit anechetatorilor, în perioada 2015 – 2021, 4 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, care ar fi acţionat în judeţul Ilfov şi municipiului Bucureşti, în scopul obţinerii unor beneficii materiale, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

„Astfel, aceştia ar fi recrutat, transportat şi găzduit 8 persoane vătămate majore, pe care le-ar fi exploatat sexual, obligându-le la practicarea prostituţiei (atât în România, cât şi în străinătate) prin acte de constrângere fizică şi psihică, punerea şi menţinerea într-o stare de dependenţă materială şi prin simularea unor sentimente de iubire (metoda loverboy). Cercetările efectuate au relevat şi faptul că una dintre victime ar fi fost închisă mai multe zile, într-un imobil, şi ar fi fost împiedicată să comunice cu vreun membru de familie, ori altă persoană, fiind astfel lipsită de libertate în mod ilegal”, au mai precizat sursele citate.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Bărbat bănuit de pornografie infantilă și viol, reținut de procurorii DIICOT Olt

Gruparea ar fi racolat şi o minoră şi, profitând de sentimentele dezvoltate de aceasta faţă de unul dintre suspecţi, ar fi găzduit-o şi exploatat-o, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

„De asemenea, sumele de bani rezultate din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de persoanele cercetate. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă”, au mai transmis IGPR şi DIICOT.

Doi dintre bărbaţi au fost reţinuţi, alţi doi fiind plasaţi sub control judiciar.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași - program ianuarie 2025

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Președintele T.A.T.A., Bogdan Drăghici, acuzat că și-a violat fiica vitregă, arestat preventiv
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un polițist de la Brigada Autostrăzi care avea un salon de cosmetică şi construia case a fost trimis în judecată de DNA