Percheziții în Iași la persoane care au obligat două minore instituționalizate să se prostitueze
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au pus astăzi în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Iași, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, în formă continuată, act sexual cu un minor, folosirea prostituției infantile, pornografie infantilă și proxenetism.
Din informațiile furnizate de procurori a reieșit faptul că, în luna iunie 2021, două persoane, prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate (vârsta fragedă, lipsuri materiale, instituționalizate într-un centru de minori), ar fi recrutat două victime minore, de 14 și 16 ani, pe care le-ar fi obligat să practice prostituția, pe parcursul a mai multor luni, în scopul obținerii de foloase materiale.
De asemenea, persoanele cercetate ar fi întreținut relații sexuale cu persoanele vătămate minore, cunoscând faptul că acestea practică prostituția.
„Cu privire la unul dintre cei în cauză, s-a reținut că ar fi produs și obținut de la una dintre victimele minore înregistrări cu conținut sexual explicit, imagini pe care i le-ar fi solicitat prin intermediul unei aplicații online”, arată reprezentanții Poliției ieșene.
În anul 2023, una dintre persoanele cercetate ar fi determinat una dintre persoanele vătămate minore să practice prostituția, înlesnindu-i această activitate prin organizarea întâlnirilor cu clienții, într-un imobil situat în municipiul Iași, precum și colectarea sumelor de bani obținute de la aceștia.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași.
Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat de 39 de ani din București, cercetat de polițiștii și procurorii DIICOT Vâlcea pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, a fost reținut după ce în urma a două percheziții domiciliare a fost descoperit cu o cantitate mare de canabis și alte substanțe ilegale, inclusiv MDMA și ciuperci halucinogene, pe care intenționa să le comercializeze la un eveniment privat.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole