Arcadia Spitale si Centre Medicale
Percheziții în Timiș și Arad, la un grup infracțional specializat în trafic de migranți turci și irakieni (VIDEO)
00aecfe5e27eb037e6466c4a29124edf

Percheziții în Timiș și Arad, la un grup infracțional specializat în trafic de migranți turci și irakieni (VIDEO)

Ultima actualizare: 28 august 2023Autor: Vizualizări: 18
Procurorii DIICOT au efectuat, luni, percheziţii în judeţele Timiş şi Arad într-un dosar în care este vizat un grup infracţional specializat în trafic de migranţi de origine turcă şi irakiană pe ruta Turcia – Bulgaria/Serbia – România – Germania.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Biroul de Combatere a Traficului de Migranţi şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Timiş şi Arad, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, transfrontalier şi trafic de migranţi.
Acţiunea s-a desfăşurat ca urmare a extinderii cercetărilor în cauză şi punerii sub acuzare, la data de 7 iunie, a unui număr de 10 inculpaţi şi 8 suspecţi (unii dintre inculpaţi fiind sub măsuri preventive), menţionează sursa citată.
Procurorii transmit că au reţinut că, în perioada 2022 – 2023, mai multe persoane de naţionalitate română şi turcă, coordonate din exteriorul ţării de cetăţeni turci şi sirieni, au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi (de origine turcă şi irakiană), pe ruta Turcia – Bulgaria/Serbia – România – Germania.


Astfel, spun anchetatorii, pe teritoriul României s-ar fi constituit mai multe celule infracţionale care ar fi acţionat în mod unitar pentru facilitarea trecerii frauduloase a frontierei sudice a României, (atât cu Bulgaria cât şi cu Serbia) a grupurilor ilegale de migranţi şi recrutarea de lucrători străini aflaţi în legalitate pe teritoriul României (cu vize de muncă) pe care i-ar fi găzduit temporar în diferite locaţii situate în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat dintre România şi Ungaria, cu destinaţia finală Germania.
Celulele infracţionale ar fi fost coordonate în permanenţă din exteriorul ţării, liderii grupului infracţional organizat fiind stabiliţi în Turcia, Germania şi Serbia, arată procurorii, care adaugă că în realizarea activităţilor infracţionale aceşti lideri ar fi racolat mai multe persoane, cu preponderenţă cetăţeni români, cu rol de transportatori locali, care în scopul dobândirii unor câştiguri materiale importante într-un termen scurt ar fi aderat la grupul infracţional organizat şi ar fi dezvoltat la nivel naţional propriile reţele de transportatori.
„Pe palierul organizatoric, liderii grupului infracţional au introdus ilegal migranţi în România, au recrutat migranţi din rândul lucrătorilor străini aflaţi în legalitate pe teritoriul României (cu vize de muncă), au procedat la concentrarea temporară a acestora în diferite locaţii închiriate în municipiile Timişoara şi Arad sau în reşedinţe ale membrilor grupului, au identificat şi folosit mijloace optime de transport în Germania (prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-maghiară) folosind conducători auto profesionişti care au disimulat migranţii în mijloacele de transport sau organizând trecerea migranţilor pedestru, prin zonele situate între punctele de trecere a frontierei de stat a României”, explică anchetatorii.
Pentru transferul şi transportul ilegal de migranţi, suspecţii ar fi utilizat autovehicule pe post de antemergător, şoferii implicaţi fiind instruiţi şi coordonaţi, în permanenţă, de către organizatorii transporturilor prin transmiterea locaţiilor de îmbarcare/debarcare, comunicarea în timp real a riscurilor generate de prezenţa în trafic a unor echipaje de poliţie, precum şi gestionarea resurselor necesare transporturilor, mai arată DIICOT.
Activităţile au fost desfăşurate în baza unui acord comun de anchetă încheiat de către autorităţile din Germania, Serbia şi România.
În cursul zilei de luni, cinci persoane urmează a fi aduse la sediul DIICOT -Structura Centrală pentru audieri, în baza unor mandate de aducere, iar alte persoane vor fi audiate la sediul BCCO- informează Direcţia. 

REPORTERIS îți recomandă și ...
S-a făcut frig! Tânăr din Pașcani, prins cu haine furate dintr-un magazin: s-a ales cu dosar penal

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale
REPORTERIS îți recomandă și ...
Constănțean cercetat penal după ce și-a agresat soția cu un cuțit, pe o stradă din Ovidiu. Împotriva lui era emis ordin de protecție

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
O grupare de spărgători de locuințe din Bacău a reușit să fure bunuri de peste 1,7 milioane de lei: trei persoane, arestate preventiv
Palas Iasi

Alte articole