
Percheziții la un interlop din clanul Sportivilor, bănuit că a violat o fată de 14 ani (Surse)
Polițiștii Capitalei au efectuat o percheziție, luni, la domiciliul lui Gheorghe Florin, zis „Florin al lui Cici”, membru al clanului Sportivilor, bănuit de violul unei fete de 14 ani, fiica verișoarei acestuia, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Luni dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată.
„În fapt, în luna martie a anului 2023, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, profitând de nivelul de dezvoltare specific vârstei unui minor, care nu îi permitea exprimarea unui consimțământ valabil, cu intenție directă, a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată la adresa de domiciliu din Sectorul 4, folosindu-se și de autoritatea pe care o avea asupra acesteia, prin faptul că era verișor al mamei persoanei vătămate”, informează un comunicat al DGPMB.
Pentru probarea activității infracționale a bănuitului, luni a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii fiind depistat și identificat.
Persoana vizată va fi condusă la audieri, față de aceasta urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente – DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol în formă agravată.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Bărbatul de 40 de ani acuzat că şi-a violat fiica vitregă în vârstă de 14 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată sâmbătă de magistraţii Judecătoriei Iaşi.
Articole pe subiecte simiare