
„Piţipoanca cu Porsche”, judecată pentru că a condus beată
Adelina Eţcu, cunoscută în presa tabloidă ca „Piţipoanca cu Porsche”, a fost trimisă în judecată pentru că s-a urcat băută la volan. Ieşeanca mai este cercetată într-un alt dosar pentru fapte similare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au acuzat-o Adelina Eţcu (28 de ani) de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Tânăra, care a apărut în mai multe articole în presa tabloidă, fiind denumită „Piţipoanca cu Porsche”, a fost oprită, în 23 februarie, de poliţiştii de la Rutieră în timp ce conducea un Mercedes Benz pe bulevardul Nicolae Iorga.
Când au testat-o cu aparatul Dragger, agenţii au constatat că Adelina Eţcu avea o alcoolemie de 0,69 la mie în aerul expirat. Ulterior, rezultatul probelor biologice recoltate, în aceeaşi seară, la spital de la Adelina Eţcu au indicat o concentraţie alcoolică în sânge 1,20, respectiv 1 la mie.
În faţa anchetatorilor, tânăra a susţinut că a băut vin şi că regretă fapta.
„Audiată după aducerea la cunoştinţă a învinuirii, inculpata a declarat că în seara zilei de 22 februarie, în jurul orei 21, în timp ce se afla singură la domiciliul situat în localitatea Bârnova, a consumat două pahare de vin“, se menţionează în rechizitoriu.
Aceasta însă nu este singura ispravă a Adelinei Eţcu. La începutul lunii septembrie, ieşeanca a fost depistată de poliţişti conducând cu o alcoolemie de 0,47 în aerul expirat, deşi avea permisul suspendat. Mai mult, aceasta s-a legitimat cu datele mamei sale. Tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore, dar procurorii nu au mai cerut arestarea ei.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O educatoare de la o grădiniță de stat din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins șase copii.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare