
Ploieștean acuzat de hărțuire. A încălcat ordinul de protecție și a montat dispozitive de localizare pe mașina concubinei
Un bărbat din Ploiești este acuzat de hărțuire, după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție obținut de către concubina sa și ar fi montat dispozitive de localizare pe mașina acesteia.
Polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară în municipiu într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse și hărțuire.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi încercat să contacteze în repetate rânduri persoana protejată prin ordinul de protecție. Totodată, ar fi montat dispozitive de localizare pe autoturismul acesteia”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că cei doi sunt concubini, femeia a obținut un ordin de protecție, iar bărbatul nu a putut accepta acest fapt.
În urma perchezițiilor o persoană a fost dusă la sediul unității de poliție.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Medicul stomatolog Anna Maria Năstac a fost trimisă în judecată, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în această lună, pentru ucidere din culpă În 2023, din vina ei, a intrat într-o altă mașină aflată pe Pod Nicolina, iar aceasta a lovit un pieton de pe trotuar. Acesta a murit după câteva săptămâni, în spital Este cea mai gravă infracțiune comisă de Năstac, după ce, în ultimii 10-15 ani, a tot avut probleme cu legea penală: hărțuirea unei judecătoare pe care era geloasă, exercitare profesie fără drept, furt și refuz de testare a alcoolemiei la volan În ultimul dosar, în 2023, ea a fost condamnată, în 2023, la 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice S-a ajuns aici după ce comisese alt accident, iar la fiolă ieșise 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia refuzând, apoi, să meargă la spital pentru a i se lua sânge În perioada recentă, ea a postat pe rețele de socializare mai multe anunțuri în care scria că angajează șofer, închiriază un apartament cu ora sau caută să lucreze într-un cabinet stomatologic
Articole pe subiecte simiare