Arcadia Spitale si Centre Medicale
Poliţist din Olt, cercetat după ce a furat dintr-un magazin

Poliţist din Olt, cercetat după ce a furat dintr-un magazin

Ultima actualizare: 26 martie 2025Autor: Vizualizări: 133
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt este anchetat, după ce a furat două produse dintr-o cutie de la raionul de sanitare al unui magazin din Slatina.

IPJ Olt a anunţat, miercuri, că poliţiştii din Slatina au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăţi comerciale din localitate cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în încinta magazinului şi s-ar fi deplasat la raionul de sanitare, unde una dintre acestea ar fi desfăcut o cutie şi ar fi sustras din interiorul acesteia două bunuri, descompletând astfel produsul.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana care ar fi sustras cele două bunuri are calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Având în vedere calitatea persoanei, dosarul penal a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă soluţionare. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus cercetarea prealabilă a poliţistului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Ei au precizat că IPJ Olt „se delimitează ferm de orice activităţi care cotravin eticii şi valorilor morale ale profesiei de poliţist şi sprijină activităţile penale aflate în derulare pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei”.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Procurorul general despre dosarul lui Costel Alexe: Începând de azi, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a președintelui
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Judecător de la Curtea de Apel Iași, condamnat la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență