Radu Mazăre, achitat definitiv într-un dosar în care fusese condamnat pentru abuz în serviciu
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au achitat, luni, printr-o sentinţă definitivă, pe fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, într-un dosar în care fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie, în primă instanţă, pentru abuz în serviciu.
Achitată, în acelaşi dosar, a fost şi reprezentanta mai multor societăţi comerciale, Sorina Gina Hortolomei Moscu, ce fusese condamnată în primă instanţă la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, pentru spălarea banilor.
„În baza (…), respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate. În baza (…), admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: (…), achită pe inculpaţii: – Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de ‘abuz în serviciu’ (…); – Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ‘spălare a banilor’ (…); – SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de ‘spălare a banilor’ (…); – SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de ‘spălare a banilor’ (…). Ia act că măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare s-a revocat prin încheierea din 19.11.2019 faţă de inculpata SC Bulevard SA. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată. În baza (…), ridică măsura sechestrului asigurător aplicat (…) asupra bunurilor inculpaţilor. Înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea inculpaţilor, cele privind pedepsele complementare şi accesorii, obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021″, este decizia Curtea de Apel Constanţa.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţie Naţionale Anticorupţie, la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
Pe 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
Radu Mazăre este în prezent în penitenciar, fiind condamnat la 9 ani de detenţie într-un dosar privind retrocedările din staţiunea Mamaia.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a fost achitat definitiv, luni, în dosarul de trafic de influenţă şi abuz în serviciu în care a fost trimis în judecată în 2017 de procurorii DNA Ploieşti.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole