Român acuzat că a violat o tânără cu handicap în Italia, în urmă cu 10 ani, prins de polițiștii din Bistrița-Năsăud
Un român de 43 de ani, condamnat pentru că a violat o tânără de 30 de ani în Italia, a încercat să scape de închisoare, dar a fost prins acum în Bistrița-Năsăud.
Cazul respectiv a oripilat opinia publică, întrucât victima suferea de mai multe afecțiuni medicale și era incapabilă să se apere.
Faptele pentru care individul a fost găsit vinovat s-au petrecut într-un orăşel din Sicilia, în 2012. Bărbatul, la acea vreme în vârstă de 30 de ani, a violat o tânără cu handicap, internată într-un centru de recuperare.
Potrivit autorităților italiene, fata lipsită de apărare a fost lovită cu brutalitate și agresată sexual, scrie Știrile Pro TV.
Într-un târziu, sora victimei este cea care şi-a dat seama de abuzurile suferite și a chemat poliția.
Individul a stat în arest până anul trecut, pe durata procesului, dar a fost eliberat până la o sentință definitivă.
Recent, magistrații au decis, pe baza probelor clare, ca românul să fie condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru viol.
Până să fie încarcerat, individul a reușit să fugă din Italia. În baza unui mandat european, polițiștii din Bistriţa-Năsăud au reușit să îi dea de urmă.
Cel mai probabil, bărbatul va fi extrădat pentru ispăşirea pedepsei într-un penitenciar din Italia.
Sursa: Știrile Pro TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat de 38 de ani este suspectat că a violat două fete, de 16 şi 17 ani, iar poliţiştii fac, miercuri, percheziţii la domiciliul acestuia din Floreşti, judeţul Prahova.
Articole pe subiecte simiare