Palas Mall Iasi
România, condamnată la CEDO pentru că nu a oferit mâncare fără carne de porc unor deținuți ce s-au declarat musulmani
b41fd5e78ec08eaee7d5daa6a093d9e6

România, condamnată la CEDO pentru că nu a oferit mâncare fără carne de porc unor deținuți ce s-au declarat musulmani

Ultima actualizare: 10 noiembrie 2020Autor: Vizualizări: 1

b41fd5e78ec08eaee7d5daa6a093d9e6

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român în urma plângerii formulate de doi deţinuţi, un cetăţean român şi un cetăţean moldovean, care au reclamat că nu au primit în închisoare hrană fără carne de porc deşi îşi declaraseră credinţa musulmană, a anunţat marţi instanţa europeană, potrivit Agerpres.

Reclamantul cetăţean român, Dănuţ Neagu, a executat o pedeapsă cu închisoarea între anii 2009 şi 2017 în mai multe penitenciare din România. La data încarcerării a declarat că este creştin-ortodox, dar s-a convertit la islam în timpul executării pedepsei. El a reclamat refuzul autorităţilor române de a-i oferi în detenţie mâncare fără carne de porc – conform preceptelor religiei musulmane -, în lipsa unei dovezi din partea sa care să ateste că a aderat la această religie.

La rândul său, un cetăţean moldovean, Ion Saran, domiciliat în România, la Braşov, deţinut între anii 2016 şi 2018 în cinci închisori din România (Botoşani, Codlea, Deva, Iaşi şi Miercurea-Ciuc), a reclamat că în perioada de detenţie nu a primit hrană compatibilă cu preceptele islamului în închisorile de la Iaşi şi Miercurea-Ciuc, care i-au cerut o dovadă scrisă care să ateste că aderă la confesiunea musulmană, deşi la încarcerare el a declarat că este musulman, notează CEDO. Cererea sa a fost respinsă şi de instanţele competente, care au constatat, printre altele, că Ion Saran s-a declarat iniţial a fi creştin-ortodox şi nu a furnizat ulterior vreun document prin care să dovedească faptul că este musulman, scrie apoi în descrierea cazului instanţa europeană.

În verdictul său, CEDO a stabilit că autorităţile române au încălcat în ambele cazuri Articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie) şi a dispus plata către cei doi reclamanţi a unei despăgubiri de 5.000 de euro pentru fiecare şi 215 euro alte cheltuieli pentru reclamantul Dănuţ Neagu.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Victor Ciorbea despre cei care-i cer demisia: „Bieți oameni, care nu știu despre ce e vorba!”

CEDO consideră în verdictul său că, prin refuzul de a-i oferi reclamantului Saran hrană în detenţie compatibilă cu credinţa sa şi, în dosarul reclamantului Neagu, ca urmare a dispoziţiilor stabilite prin ordin al Ministerului Justiţiei care cer, printre altele, o dovadă scrisă a schimbării religiei în perioada de detenţie, autorităţile române nu au asigurat un echilibru corect între interesele penitenciarului, cele ale celorlalţi deţinuţi şi interesul celor doi reclamanţi.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
INTERVIU. Dan Dungaciu: „România şi UE ar trebui să-i lase şi pe ruşi să greşească în relaţia cu Moldova“
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fugarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia
Palas Iasi

Alte articole