
SUA au trimis cererea de extrădare a elevului din București acuzat de șantaj și amenințări cu bombă. Riscă detenția pe viață
Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a trimis oficial cererea de extrădare a elevului minor din Capitală, suspectat peste Ocean de infracțiuni grave.
Adolescentul a ajuns marți la Curtea de Apel București. După judecarea cererii, asteaptă cu emoție verdictul.
Adolescentul de 17 ani pe care sistemul judiciar american îl vrea peste Ocean pentru a-i cere explicații, dar mai ales socoteală, într-un caz cu acuzații extrem de grave, are toate motivele de îngrijorare. Cererea de extrădare trimisă de Departamentul american de Justiție a ajuns la Curtea de Apel București. Era practic ultimul document pe care judecătorii instanței îl așteptau înainte să decidă verdictul, arată Știrile PRO TV.
Vestea este cu atât mai puțin plăcută cu cât autoritățile judiciare americane, avertizat că, deși este minor, el va fi tratat, anchetat și judecat ca un adult, tocmai pentru că acuzațiile ce sunt aduse în Statele Unite ale Americii sunt dintre cele mai grave, de la cele potrivit cărora ar fi aderat la un grup infracțional internațional organizat și ar fi șantajat, după ce le-ar fi racolat diferite tinere pentru a le determina să producă materiale pornografice și chiar să se automutileze, până la acuzații că ar fi provocat eroare în rândul liceelor și sinagogilor din SUA, acolo unde ar fi trimis, fie prin intermediul internetului, fie prin apeluri telefonice, amenințări de tip terorist, cu bombă, lucru care a afectat întreg sistemul în perioada respectivă, totul petrecându-se undeva în jurul anului 2023.
O altă veste proastă pe care adolescentul a primit-o este aceea că, dacă va fi găsit vinovat, poate primi inclusiv pedeapsa detențiunii pe viața. Așadar, sunt motive suficiente ca părinții lui, șocați de toată această ipostază prin care trece adolescentul, elev la un liceu din Capitală, încearcă, alături de avocatul pe care l-au angajat, să împiedice această extrădare în justiție.
Tocmai de aceea, judecătorii Curții de Apel București vor trebui să dea un verdict, însă, ținând cont că vin Sărbătorile Pascale, au decis să decidă soarta băiatului după Paște.
Sursa: Știrile PRO TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Mii de oameni au ieşit pe străzile din întreaga Americă sâmbătă pentru a protesta faţă de acţiunile recente ale preşedintelui Donald Trump, relatează BBC.Cunoscute sub denumirea de „50501”, adică „50 de proteste, 50 de state, 1 mişcare”, demonstraţiile au fost organizate pentru a coincide cu aniversarea a 250 de ani de la începutul Războiului de Independenţă al Statelor Unite.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole