Arcadia Spitale si Centre Medicale
SURSE: Procurorul general îi cere preşedintelui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei
8d67416eb6207615e8bdd0a842499fec

SURSE: Procurorul general îi cere preşedintelui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei

Ultima actualizare: 4 aprilie 2024Autor: Vizualizări: 66
Procurorul general Alex Florenţa îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.
Practic, procurorii trebuie să refacă întreaga procedură, inclusiv să ceară aviz de la şeful statului pentru punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu.
Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Judecătoria Sectorului 1 reduce perioada controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu de la 60 la 45 de zile

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Noi audieri în Dosarul Mineriadei. Gelu Voican Voiculescu, audiat la Parchetul General: „Sunt nevinovat”
Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare