Palas Mall - Evenimente - Have a very Xmas!
Un bărbat și o femeie, reținuți de polițiștii constănțeni pentru șantajarea mai multor persoane filmate în ipostaze intime
acfdb203be0e99e10ab544ba7bc17d7c

IPJ Constanța

Un bărbat și o femeie, reținuți de polițiștii constănțeni pentru șantajarea mai multor persoane filmate în ipostaze intime

Ultima actualizare: 20 februarie 2024Autor: Vizualizări: 9
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţişti după ce prin şantaj au obţinut peste 30.000 de lei de la persoane care fuseseră filmate în ipostaze intime, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei menţionate, lucrători au Poliţiei Municipiului Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 28 de ani, bănuiţi de săvârşirea a trei infracţiuni de şantaj.
„În perioada 4 – 22 ianuarie a.c., cei doi, împreună cu o tânără de 19 ani, ar fi postat pe un site mai multe anunţuri prin care ar fi oferit servicii intime prin intermediul unor apeluri video. Cu această ocazie, ar fi realizat filmări cu persoanele vătămate, pe care, ulterior, le-ar fi şantajat, solicitându-le diverse sume de bani. Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 31.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
La data de 15 februarie, poliţiştii au efectuat două percheziţii la locuinţele persoanelor în cauză, în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, fiind descoperite şi ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Pe 19 februarie, bărbatul de 30 de ani şi femeia de 28 de ani au fost depistaţi de poliţişti din judeţele Dâmboviţa şi Dolj şi preluaţi, ulterior, de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa. La aceeaşi dată, ei au fost reţinuţi şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa, urmând ca în ziua în curs să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală.
Tânăra de 19 ani este cercetată în stare de libertate pentru complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de şantaj.
Din cercetările efectuate în dosar rezultă că suspecţii ar fi comis infracţiuni similare în mai multe judeţe din ţară.
„Persoanele vătămate care doresc să depună plângere sau să se informeze cu privire la demersurile legale pot contacta Poliţia Municipiului Constanta – Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, la numerele de telefon 0747.216.821 sau 0241.502.626. Facem precizarea că nu este necesar ca persoanele vătămate care au domiciliul în alt judeţ să se deplaseze în municipiul Constanta pentru a formula plângeri, acestea putând fi depuse la unitatea de poliţie unde domiciliază”, a mai informat IPJ Constanţa. 

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un individ de 40 de ani din Petroșani, arestat preventiv pentru viol. A amenințat o tânără cu un cuțit și a agresat-o sexual

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași - program decembrie 2024
Palas Mall - Evenimente - Have a very Xmas!

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Zeci de percheziții la mafia gunoaielor din Argeș (VIDEO)
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Ieșeni reținuți pentru șantaj: au fost prinși în flagrant în timp ce primeau bani de la victimă
Palas Iasi

Alte articole