
Un primar din Olt a ajuns după gratii după ce a reuşit să ia mită de 117 ori: „M-a constrâns să îi dau și frigider și bani”
Un primar din Olt a ajuns după gratii după ce a reuşit performanţa revoltătoare de a lua mită de 117 ori. Edilul se obişnuise să ceară aproape orice, de la bani, cereale şi biciclete, până la aparate de aer condiţionat, chiar și un frigider.
Magistraţii l-au condamnat acum la 4 ani de închisoare.
Marian Ștefan Popescu era la al 5-lea mandat ca primar al localităţii Gostavăţu, din Olt. În 2007 i s-a făcut primul denunţ. De atunci, procurorii au dovedit că a luat mită de peste o sută de ori. Toate erau trecute ordonat într-un caiet, iar primarul le numea sponsorizări, relatează Știrile PRO TV.
Ștefan Mitrică, denunțător: „A scos un caiet și s-a uitat pe caiet. Tu de obicei dădeai1.000 de lei. Da?! Așa trebuie să dai. Cotizez cred că din primul an în care a fost primar, în fiecare an am dat. Am plecat de la 300 de lei, 500 de lei, până am ajuns la 1.000 de lei.”
Primarul nu se sfia să ceară orice, în funcţie de nevoile sale. Promitea în schimb anularea unor datorii sau amenzi.
Cristian Ionescu, denunțător: „Aveam biciclete la vânzare și m-a constrâns. A zis îmi dai două biciclete pentru primărie, dacă nu, vei avea de-a face cu mine. M-a constrâns să îi dau și frigider și bani mereu. pentru el că îi trebuie pentru protocol. Eu știu că i-am pus aerele condiționate acolo.”
Tupeul primarului nu s-a oprit aici, edilul trimitea chiar angajaţi din primărie să adune banii.
Ion Vasile, fost viceprimar: „Cine venea și își deschidea o societate în comună venea de la început, de când făcea actele se ducea, îl aborda și că trebuie să contribuie. A zis că eu trebuie să merg în comună, el vorbește la societăți și noi să mergem să colectăm banii.”
Costina Rădulescu, fostă angajată primărie: „Eram un fel de sluga, dar nu puteam comenta nimic pentru că a doua zi ne arata ușa, nu execuți de mâine să nu mai vii.”
Pentru toate acestea, edilul a ajuns acum la Penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova, pentru următorii 4 ani.
Sursa: Știrile PRO TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Primar din județul Cluj plasat sub control judiciar pentru furt de motorină și conducere fără permis
Primarul comunei Cornești din județul Cluj a fost plasat sub control judiciar, după ce ar fi sustras motorină din cadrul primăriei pe care o conducea.
Articole pe subiecte simiare