Zeci de percheziții în această dimineață la persoane suspectate de comerț ilegal cu țigări (VIDEO)
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău desfăşoară 30 de percheziţii în judeţele Buzău, Galaţi, Ilfov, Tulcea şi în Bucureşti la locuinţele şi spaţiile utilizate de 27 de persoane, într-un dosar de comerţ ilegal cu produse accizabile.
Activităţile sunt desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
„Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării. Din cercetări a reieşit că, din februarie 2023 până în prezent, persoanele în cauză, cu vârste între 23 şi 70 de ani, ar fi deţinut în afara antrepozitului fiscal şi ar fi comercializat pe teritoriul României produse accizabile (ţigarete), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege”, a transmis IPJ.
La activităţi participă poliţişti din cadrul tuturor structurilor IPJ Buzău, luptători din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iași, împreună cu alți colegi din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, având și suportul jandarmilor gălățeni, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul Teritorial Galați, au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în contrabanda cu ţigări şi produse din tutun.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare