A murit cea mai în vârstă suceveancă. Peste 3 luni ar fi împlinit 109 ani
Cea mai în vârstă persoană din județul Suceava, care ar fi împlinit 109 ani în luna februarie a anului viitor, a murit sâmbătă dimineață, în casa din Suceava în care era îngrijită de fiica octogenară și de nepot. Viorica Hogaș a fost conștientă până în ultimele clipe ale vieții și nu a zăcut la pat, informează Monitorul de Suceava.
Viorica Hogaș s-a căsătorit în 1937 și a avut parte de sprijinul soțului doar câțiva ani. Încorporat și trimis pe frontul rusesc, soțul Vioricăi Hogaș a murit în septembrie 1943. A plecat la Bălți (în Republica Moldova) după bunurile care i-au aparținut celui cu care s-a căsătorit, dar din păcate nu a reușit să recupereze nimic. A aflat ulterior, de la singurul supraviețuitor al masacrului din fosta URSS, că moartea soțului a fost violentă și peste soldații români au trecut efectiv tancurile rusești.
Rămasă singură, cu un copil mic pe care trebuia să îl crească, Viorica Hogaș a luat drumul pribegiei. Sate întregi din zona Moldovei au fost evacuate pentru că aici urma să ajungă frontul. Luni bune mama și fiica au stat în Oltenia, pentru ca spre finalul războiului să revină acasă.
A lucrat o vreme ca învățătoare la Udești și și-a crescut singurul copil cum a știut mai bine, chiar dacă au fost zile în care nu avea ce pune în gură.
Sursa: G4Media
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Comentatorul sportiv Teoharie Coca-Cozma a murit miercuri la vârsta de 84 de ani. Vocea de neuitat a radioului a intrat în istorie prin strigătul „Apără Duckadam!”, din finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată de Steaua în 1986.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole