
Băiețel de un an și patru luni, internat la spital după ce a băut benzină
Un băiețel de un an și patru luni, din localitatea suceveană Bosanci, a ajuns la spital după ce a ingerat accidental benzină.
Incidentul s-a petrecut marți seară în timp ce copilul se juca în curtea locuinței împreună cu cei doi frați ai săi de cinci și respectiv opt ani.
La un moment dat, în timp ce se jucau în garaj, cel mai mic dintre copii a găsit o sticlă în care se afla benzină din care a ingerat aproximativ 50 ml. Părinții au observat cele întâmplate și l-au transportat pe băiețel la Spitalul Județean Suceava. Minorul a fost internat în unitatea spitalicească.
Polițiștii au fost sesizați în acest caz și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Sursa: realitateadesuceava.net
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Şase persoane au fost arestate preventiv şi 18 amendate, în total cu 17.000 de lei, după un scandal între două grupări care a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole