
Bărbat din Roman, rănit grav după ce a căzut de pe trotineta electrica
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Roman, a fost grav rănit după ce a căzut de pe trotineta electrică, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Potrivit primelor cercetări, victima ar fi încercat să evite un câine, a frânat brusc şi s-a dezechilibrat.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 52 de ani, din Roman, conducea o trotineta electrică pe strada Primăverii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, dezechilibrându-se şi căzând pe partea carosabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Bărbatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial şi policontuzii.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un român a fost prins cu un transport de peste 80 de kilograme de cocaină, în Italia. Carabinierii l-au surprins mutând drogurile dintr-o mașină în alta, împreună cu un italian.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole