Arcadia Spitale si Centre Medicale
Bărbat mort după ce a căzut în grămada de resturi vegetale pe care le incendia în curtea casei, în Vrancea
8ceefb6e3e6d57e6d96ea4172a6be4e4

ISU Vrancea

Bărbat mort după ce a căzut în grămada de resturi vegetale pe care le incendia în curtea casei, în Vrancea

Ultima actualizare: 28 februarie 2024Autor: Vizualizări: 79
Un bărbat de 68 de ani, din comuna Broşteni, a murit, miercuri dimineaţă, după ce a căzut în grămada de resturi vegetale pe care le incendiase în curtea casei sale şi a luat foc, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Odobeşti au fost sesizaţi prin apel 112, la ora 09,33, despre faptul că un bărbat ar fi decedat ca urmare a incendierii vegetaţiei uscate din curtea unei locuinţe din satul Arva. Poliţiştii au stabilit că bărbatul de 68 de ani ar fi dat foc vegetaţiei uscate din curtea unei locuinţe, fiind cuprins de flăcări şi, din nefericire, la sosirea echipajului de ambulanţă, a fost găsit fără semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Chiar dacă la faţa locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii, pentru bărbatul în cauză a fost prea târziu.

„În această dimineaţă, în jurul orei 09,40, un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa producerea unui incendiu de vegetaţie uscată, fiind posibil ca o persoană să fie surprinsă de acest incendiu, în localitatea Arva, comuna Broşteni. Către locul indicat s-au deplasat în cel mai scurt timp două echipaje cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, SVSU Odobeşti cu o autospecială de stingere şi SVSU Broşteni. Forţele de intervenţie au acţionat pentru stingerea incendiului care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi de resturi vegetale strânse într-o grămadă. Din nefericire, la faţa locului a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat”, a precizat ISU Vrancea.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, soţia ar fi fost cea care a sunat la 112 pentru a sesiza cele întâmplate. La momentul producerii evenimentului, bărbatul, care avea şi o mână în ghips, ar fi fost singur în curtea locuinţei.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Șoferul bulgar care a provocat accidentul cu 5 morți și 3 răniți, în Teleorman, a fost reținut

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Tragedie. Polițist din Iași, mort într-un teribil accident. A fost descoperit întâmplător de muncitorii de la Drumuri
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un pilot de la British Airways a murit pe insula Sfânta Lucia, între două zboruri. A leșinat în fața turiștilor
Palas Iasi