
Criză energetică în Transnistria: Chişinăul a accesat Mecanismul de protecţie civilă al UE
Autorităţile de la Chişinău au accesat instrumentele Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.
Hotărârea a fost luată pentru solicitarea asistenţei internaţionale în legătură cu criza energetică din Transnistria, provocată de decizia companiei ruse „Gazprom” de a sista livrările de gaze naturale spre regiunea transnistreană de la 1 ianuarie, în pofida contractului în vigoare pe care l-a semnat cu „Moldovagaz”, informează marţi Ziarul Naţional din Chişinău.
Biroul Politici de Reintegrare anunţă că Guvernul este pregătit să transmită, în conformitate cu ultima decizie a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova (CSE), 72 de generatoare electrice instituţiilor educaţionale şi sociale situate în Zona de Securitate şi din regiunea transnistreană, afectate de sistarea furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale.
De asemenea, pentru a asigura continuitatea procesului educaţional, Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Chişinău va distribui către nouă instituţii de învăţământ 350 de tablete, destinate inclusiv instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi celor din perimetrul Zonei de Securitate – o zonă situată de-a lungul Nistrului, monitorizată de forţele de menţinere a păcii formate din militari ruşi, transnistreni şi moldoveni, unde se află mai multe sate, inclusiv cele controlate de Chişinău.
Guvernul de la Chişinău va sprijini şi întreprinderile din aceste regiuni din domeniul agriculturii, silviculturii, pescuitului şi industriei prelucrătoare, instituind un mecanism de compensare parţială a diferenţelor de preţ pentru energia electrică.
„Chişinăul reafirmă că va continua să adopte măsuri şi intervenţii concrete în beneficiul cetăţenilor din acest perimetru şi exprimă deschiderea pentru recepţionarea de cereri care includ liste de necesar de asistenţă, în vederea depăşirii crizei actuale şi asigurării unui trai decent pentru toţi cetăţenii afectaţi”, se arată în comunicatul de presă al Biroului Politici de Reintegrare.
La sfârşitul săptămânii trecute, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că regimul separatist de la Tiraspol a respins discuţiile cu autorităţile de la Chişinău, care propuneau soluţii concrete pentru a ajuta oamenii din stânga Nistrului să depăşească criza energetică.
Cu toate acestea, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunţat luni că Transnistria acceptă să se conformeze legislaţiei R. Moldova, potrivit căreia furnizarea de gaze în stânga Nistrului poate fi efectuată doar de către „Moldovagaz”, însă insistă ca plata să fie achitată prin intermediari. Chişinăul analizează propunerea, pentru a vedea dacă aceasta corespunde normelor internaţionale, conform publicaţiei citate.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Polițiștii de frontieră au refuzat în 2024 intrarea în România a patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova care, anterior, primiseră interdicții de acces în țara noastră pe câte 5 ani, informează G4Media.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole