Palas Winter
Incendiu puternic într-un bloc din Suceava. Două persoane au murit
8b741a1016fdec068bd40cfdd821d891

ISU Suceava

Incendiu puternic într-un bloc din Suceava. Două persoane au murit

Ultima actualizare: 5 februarie 2024Autor: Vizualizări: 35
Două persoane au fost găsite moarte într-un apartament din municipiul Suceava, după ce locuinţa le-a fost cuprinsă de un incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, ca urmare a incendiului din blocul de pe strada Alexandru cel Bun din Suceava, pompierii au evacuat cinci persoane, în timp ce alte 16 au reuşit să iasă singure din spaţiile de locuit.

Din nefericire, în interiorul apartamentului, au fost găsite două persoane inconştiente, un bărbat şi o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani. Pentru ambele persoane, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM a declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD. 

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
​Bărbat bătut și tâlhărit după ce s-a întâlnit cu două fete cunoscute pe o aplicație de dating
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Trei persoane reținute după 21 de percheziții la traficanți de țigări și materiale pirotehnice din Suceava