
Jean Valjean de Vaslui, ridicat de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic cu droguri de risc. Cultură de canabis descoperită într-o grădină
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au descins duminică în zece locaţii din Vaslui, percheziţiile vizând destructurarea unei grupări specializate în traficul de droguri de risc. O cultură de canabis a fost descoperită într-o grădină din suburbia Brodoc.
Printre persoanele reţinute se află şi un personaj controversat, Constantin Neculae, zis Jean Valjean, un apropiat al lumii interlope locale. În urma percheziţiilor, la domiciliul acestuia, poliţiştii de la Crimă Organizată au descoperit 220 de grame de rezină de cannabis (haşiş).
La locuinţa unui apropiat al lui Valjean, în suburbia Brodoc, anchetatorii au descoperit o cultură de cannabis. Plantele erau cultivate în grădină şi erau ajunse la maturitate.
Potrivit procurorilor Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, traficanţii vindeau drogurilor consumatorilor din municipiul Vaslui.
„În cauză au fost reţinute două persoane, iar faţă de o a treia s-a luat măsura controlului judiciar”, a precizat, pentru „Adevărul”, Irina Perjoiu, procuror şef al DIICOT Vaslui.
Constantin Neculae este cunoscut cu antecedente penale, acesta părăsind puşcăria anul trecut. În 2013, Valjean a fost trimis în judecată fiind acuzat că ar fi sechestrat o elevă, ar fi drogat-o şi ulterior ar fi violat-o.
Trimis în judecată pentru viol şi trafic de droguri, interlopul a fost achitat, fiind găsit vinovat doar pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă pentru care a primit 1 an şi 4 luni închisoare. În antecedente, Valjean mai este cunoscut cu alte două condamnări pentru viol.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce a încercat să vândă droguri de mare risc în valoare de 70.000 de lei unui ofițer sub acoperire, în județul Timiș. O dronă a înregistrat întreaga operațiune.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare