Maia Sandu anunță că va candida pentru un nou mandat de președinte al Republicii Moldova
34d4933c94b38e4fe0447270809061d5

Maia Sandu anunță că va candida pentru un nou mandat de președinte al Republicii Moldova

Ultima actualizare: 24 decembrie 2023Autor: Vizualizări: 10
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat duminica aceasta că va candida pentru un nou mandat şi a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum, informează Moldpres şi Radio Chişinău.

„Dragi cetăţeni, cu câţiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o ţară mai bună. După trei ani de mandat, am reuşit să menţinem pacea acasă, să întărim independenţa ţării, să avem o guvernare alături de oameni şi să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană şi este necesar să spunem clar – toată ţara – ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare’, a declarat Maia Sandu.
Preşedinta Republicii Moldova a subliniat că pe parcursul mandatului său şi-a asumat să ducă până la capăt misiunea integrării europene.
„Am obţinut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs şi am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuşi. Mai avem paşi importanţi de făcut şi mă angajez să continui, dacă îmi veţi oferi încrederea, pentru un nou mandat în 2024”, a spus Maia Sandu. 

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Crimă șocantă în Botoșani: Un cioban a fost bătut crunt și lăsat să zacă într-o baltă de sânge

Articole pe subiecte simiare

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Diana Șoșoacă vrea să revină în cursa pentru Parlament și își depune candidatura pentru Senat