O tânără de 24 de ani a murit, iar alți trei tineri au fost grav răniți într-un grav accident rutier, în Suceava
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în noaptea de duminică spre luni, pe drumul comunal DC 65, care face legătura între localităţile Dumbrăveni şi Bursuceni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane.
„În urma coliziunii dintre două autoturisme, patru persoane au rămas încarcerate. Pompierii militari au extras victimele şi le-au predat cadrelor medicale şi paramedicale aflate la faţa locului. Din nefericire, pentru una dintre victime, o tânără de 24 de ani, nu s-a mai putut face nimic, aceasta având leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Ceilalţi trei tineri, dintre care doi în stare de inconştienţă, au fost stabilizaţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Suceava.
La faţa locului, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis două autospeciale.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Peste 5.000 de porci au ars de vii în urma unui devastator incendiu care a avut loc luni seară la o fermă din apropiere de Suceava. Pagubele sunt uriașe, iar până acum nu se știe de la ce a plecat totul.
Articole pe subiecte simiare