Arcadia Spitale si Centre Medicale
O ucraineancă și cei doi copii ai ei născuți prematur la Odessa vor fi internați la Spitalul de Urgență din Bârlad
228eb08f31d21f81cd716766b803ef62_XL

Foto: ISU Vaslui

O ucraineancă și cei doi copii ai ei născuți prematur la Odessa vor fi internați la Spitalul de Urgență din Bârlad

Ultima actualizare: 23 martie 2022Autor: Vizualizări: 250
228eb08f31d21f81cd716766b803ef62 XL
Doi copii născuţi prematur în Odessa, în urmă cu o lună şi jumătate, şi mama lor au ajuns, miercuri, în România, urmând să fie transportaţi la Spitalul „Dimitrie Castroian” din Huşi şi ulterior la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, relatează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, copiii, născuţi la 30 de săptămâni, au necesitat îngrijiri speciale imediat după naşterea prematură şi din cauza faptului că în Ucraina bebeluşii nu mai erau în siguranţă, medicii şi părinţii au căutat soluţii pentru a-i salva.

„Au luat legătura cu autorităţile din domeniul situaţiilor excepţionale din Republica Moldova iar cu ajutorul primit de la Crucea Roşie, copiii au ajuns cu bine la punctul de trecere a frontierei Palanca. De acolo, micuţii şi mama acestora au fost preluaţi de o ambulanţă de terapie intensivă mobilă aparţinând SMURD Republica Moldova, aceştia traversând cu bine ţara vecină. În urmă cu foarte puţin timp, echipajul ambulanţei, mama şi copilaşii au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, urmând a fi duşi în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi. De aici, copiii şi mama acestora vor fi preluaţi de ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, care îi va transfera la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Reprezentanţii ISU Vaslui au mai transmis că mama copiilor este încrezătoare că totul va fi bine, ea adresându-le mulţumiri tuturor celor implicaţi în acţiunea de salvare a celor doi bebeluşi.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Monica Iacob Ridzi, scoasă din penitenciar și dusă de urgență la spital
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Pastor din Suceava, arestat preventiv după ce și-a violat și exploatat propriii copii