Sucevean căutat de mai bine de 5 ani pentru tentativă de omor, prins când s-a dus să-și schimbe cartea de identitate
Un bărbat urmărit național și internațional a fost prins de polițiștii suceveni și încarcerat. Acesta era căutat de mai bine de cinci ani pentru tentativă de omor calificat.
Miercuri după-amiază, ora 14.30, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată de angajații Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanei Rădăuți, despre faptul că la ghișeu s-a prezentat un bărbat de 28 de ani din comuna Voitinel, care a depus documentele pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, însă, acesta apare în bazele de date cu diverse mențiuni.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat faptul că bărbatul figurează ca fiind urmărit, întrucât, la data de 12 martie 2014, Tribunalul Suceava a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care era condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la infracțiunea de omor calificat”.
Bărbatul a fost dat în urmărire națională și internațională, fiind emis și un mandat european de arestare.
„Acestuia i-a fost înmânată o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii din 12 martie 2014, după care, a fost reținut și încarcerat la Penitenciarul Botoșani”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.
Sursa: realitateadesuceava.net
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat din Suceava care a aruncat în aer peste 100 de bancomate din Italia, în doar un an de zile, a fost prins zilele acestea în Rădăuți și va fi extrădat în peninsulă, unde va executa un rest de pedeapsă de aproape 5 ani de închisoare.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare