
ISU Vaslui
Vasluiancă de 43 de ani, moartă după ce a căzut într-o fântână din Lipovăț
O femeie în vârstă de 43 de ani a decedat, marţi, după ce a căzut într-o fântână din localitatea Lipovăţ, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă pentru salvarea femeii.
„La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsită o femeie căzută într-o fântână, în stare de inconştienţă. Femeia în vârstă de 43 ani a fost găsită căzută cu capul în apă. Victima a fost extrasă în timpul cel mai rapid posibil. După aducerea victimei la suprafaţă, salvatorii au început manevrele de resuscitare, însă aceasta nu a răspuns pozitiv, femeia fiind declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Organele judiciare, sub coordonarea unui procuror, urmează să stabilească care au fost împrejurările care au dus la căderea victimei în fântână şi decesul acesteia.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O instanţă din Bihor obligă statul român să plătească 70.000 de euro daune copiilor unei femei, care a fost împinsă la sinucidere de soţul ei.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole