Conform Organizației Mondiale a Sănătății infertilitatea este definită ca o boală a sistemului reproducător masculin sau feminin și care conduce la eșecul de a obține o sarcină după 12 luni sau mai mult de act sexual regulat neprotejat. Infertilitatea poate avea drept cauză unii factori masculini, feminini sau inexplicabili. Cu toate acestea, unele dintre cauzele infertilității pot fi prevenite sau combătute, dar nu întodeuna depistarea acestora este ușoară, fiind necesare investigații mai complexe.

Factori genetici implicați în infertilitatea masculină

Problemele de fertilitate la bărbați pot avea cauze multiple: tulburări hormonale, infecții, varicocel, probleme legate de stilul de viață sau expunerea la substanțe toxice. Însă, în ultima perioadă, tot mai multe studii au demonstrat că și factorii genetici sunt o cauză frecventă a infertilității masculine.

Anomaliile cromozomiale și microdelețiile cromozomului Y sunt printre cele mai comune cauze genetice identificate. Acestea pot duce la disfuncții în producția spermatozoizilor sau chiar la absența totală a acestora în lichidul seminal (azoospermie). Microdelețiile afectează zone specifice ale cromozomului Y, numite regiuni AZF (AZFa, AZFb și AZFc), esențiale pentru spermatogeneză.
Un alt factor genetic semnificativ implicat în infertilitate este mutația genei CFTR, cunoscută mai ales pentru rolul său în fibroza chistică. Bărbații cu anumite mutații ale acestei gene pot avea o afecțiune numită agenie bilaterală a canalelor deferente, ceea ce împiedică transportul spermatozoizilor.

Printre cauzele infertilității masculine întâlnim afecțiunile genetice, endocrine, urogenitale, infecțiile, tulburările sexuale (precum ejacularea prematură, disfuncția erectilă, anejacularea, neoplazii etc.), precum și alte afecțiuni (sarcoidoza, hemocromatoza, hemosideroza, histiocitoza Langerhans, prezenta anticorpilor antispermatozoizi).

Identificarea prezenței acestor microdeleții se realizează în mod curent prin tehnici de biologie moleculară, metoda PCR multiplex fiind în momentul de față metoda de referință și cea mai utilizată pentru identificarea acestor modificări la nivelului cromozomului Y. Metoda oferă o foarte mare precizie în identificare microdelețiilor de la nivelul cromozomului Y, țintele moleculare fiind bine definite.

Un alt avantaj în utilizarea metodei PCR multiplex este că rezultatele pot fi obținute în scurt timp, fiind necesară doar o probă de sânge. Prealabil realizării testului, ADN-ul este extras și purificat prin metode specifice de biologie moleculară din proba de sânge și utilizat pentru diagnostic.

Fibroza chistică (FC) este o afecțiune rară, autozomal-recesivă, a cărei manifestare ia forma unei disfuncții multiple de organ, fiind determinată de existența unor mutații la nivelul genei CFTR. La nivelul acestei gene au fost identificate numeroase mutații, având ca rezultat un spectru de simptome variind de la manifestarea fibrozei chistice până la existența unor fenotipuri normale. De asemenea, pacienții care nu prezintă manifestările complete ale fibrozei chistice, pot prezenta tulburări legate de CFTR, cum ar fi infertilitatea masculină.

Diagnosticul fibrozei chistice se realizează în mod curent prin tehnici de biologie moleculară, metoda cea mai utilizată fiind cea PCR, care va amplifica regiunile din ADN în care au fost identificate cele mai multe mutații specifice, urmată de revershibridizare, tehnică care permite identificarea simultană a mai multor ținte moleculare pe bază de complementaritate. Ulterior, evidențierea mutațiilor specifice vor confirma diagnosticul de fibroză chistică și impactul acesteia asupra fertilității.

Limitarea acestei tehnici rezidă în faptul că ea permite identificarea celor mai frecvente mutații ale genei CFTR și în cazul în care nu se evidențiează mutațiile identificabile, este necesară investigarea suplimentară a prezenței altor mutații. Aceasta se va realiza printr-o altă tehnică de biologie moleculară, secvențierea NGS, care va oferi în detaliu prezența mutațiilor la nivelul genei CFTR.

Deși infertilitatea masculină cu cauze genetice nu poate fi prevenită, diagnosticul corect poate ghida medicii spre soluții eficiente, precum fertilizarea in vitro cu injecție intracitoplasmatică de spermatozoizi (ICSI). În plus, identificarea unor mutații genetice poate ajuta la consilierea pacienților cu privire la riscurile de transmitere a acestor afecțiuni către viitorii copii.
Cercetările în domeniul fertilității continuă să avanseze, oferind noi speranțe bărbaților care își doresc să devină tați. Prin urmare, un control medical și un diagnostic genetic pot fi pașii esențiali către soluționarea problemelor de fertilitate.