Arcadia Spitale si Centre Medicale
Pacientă plină de răni după ce a fost internată la Socola. „Este carne vie. Am găsit-o într-o baltă de urină”
f1bdfe558842de8fd5509152733e7073

Pacientă plină de răni după ce a fost internată la Socola. „Este carne vie. Am găsit-o într-o baltă de urină”

Ultima actualizare: 7 februarie 2024Autor: Vizualizări: 97
O femeie îi acuză pe medicii și îngrijitorii de la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași de tratament inuman.

Aceasta și-a internat mama în unitatea medicală și spune că pacienta a fost ținută în condiții îngrozitoare, iar călcâiele şi spatele îi sunt acoperite de răni.

Fiica bolnavei a depus plângere la Direcția de Sănătate Publică și la managerul spitalului, relatează Știrile PRO TV.

Pacienta, în vârstă de 71 de ani, a fost internată la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași în urmă cu două săptămâni. Fiica spune că bolnava a intrat în spital pe picioarele ei și că acum, la 14 zile distanță, are răni pe spate și călcâie. În plus, ar fi găsit-o de mai multe ori stând în propria urină.

Fiica a făcut și fotografii cu mama ei, după ce a stat în spital, iar acestea arată gravitatea situației.

Daniela Moldoveanu, fiica pacientei: „A fost tratată inuman la Spitalul de Psihiatrie Socola. După o săptămână, a făcut o escară foarte urâtă, este carne vie. Când am fost să o vizitez, am găsit-o într-o baltă de urină, femeie la 71 de ani care nu a fost niciodată, dar niciodată așa. Am rugat din suflet să fie schimbată Mi s-a spus că nu există asistent personal pentru doamna.”

Înainte să fie internată, femeia a fost îngrijită la domiciliu. Atât fiica, cât și îngrijitoarea, spun că bătrâna nu avea acea escară înainte de internarea în spital.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Risc mare de poliomielită în România din cauza ratei mici de vaccinare. Bolnavii rămân cu sechele grave

Daniela Moldoveanu, fiica pacientei: „Când am internat-o, mama mea era foarte bine, mergea pe picioarele ei. Foarte bine, în situația în care era ea. Mama a fost îngrijită de o femeie pe care o plătesc din luna august a anului trecut. Și mama, la internare, nu avea așa ceva.”

Bătrâna a fost externată luni din spital. Reprezentanții unităţii medicale nu au dorit să comenteze incidentul. În tot acest timp, fiica bătrânei spune că vrea să se facă dreptate și a depus o sesizare la managerul unităţii medicale, dar şi la Direcția de Sănătate Publică, care a început să facă verificări.

 

Sursa: Știrile PRO TV

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare

Alte articole