
Spitalele din Iași, obligate să afișeze categoria de acreditare: o singură instituție are documentul
Toate unităţile sanitare din ţară sunt obligate să afişeze, vizibil, în maximum 30 de zile, categoria de acreditare sau dacă sunt în curs de evaluare, de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
La Iaşi, o singură instituţie medicală de stat este deja acreditată, restul fiind în curs de evaluare. Spitalul Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon va trebui să afişeze „bulina galbenă“, adică pacienţii trebuie să se aştepte să apară şi probleme odată cu internarea sau chiar cu consultarea vreunui specialist într-o problemă de sănătate.
În cazul Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon, Colegiul Director pentru aprobarea raportului de acreditare a emis ordinul încă de la începutul lunii iulie. Potrivit documentelor emisie de ANMCS, cel mai mare spital din Moldova a primit categoria a III-a de acreditare cu menţiunea „cu rezerve“.
Dacă, la punctajul total privind situaţia criteriilor şi condiţiilor cumulative utilizate pentru încadrarea şi categoria de acreditare, situaţia pare a fi bună, respectiv 75,26%, în cazul indicatorilor punctaţi negativ, instituţia ocupă locul 3 pe ţară, dintre cele 145 de unităţi sanitare evaluate.
Potrivit datelor furnizate de ANMCS, Spitalul Sfântul Spiridon are termen 24 de luni să rezolve problemele semnalate de inspectorii care au realizat evaluarea. Acreditarea instituţiei este valabilă până în 2024. În cazul în care spitalul nu va duce la îndeplinire planul de conformare în cei doi ani de zile, unitatea sanitară va fi clasificată în următoarea categorie de acreditare, şi anume cea „cu încredere redusă“.
Cu o treaptă mai sus decât Spitalul Spiridon se află Spitalul Providenţa, care a fost încadrat de ANMCS la categoria a II-a de acreditare, de altfel cea mai mare oferită de autoritatea naţională până acum în procesul de evaluare.
A treia instituţie care va trebui să-şi lipească însă „bulina gri“ pe uşă este Centrul Medical dr. Micu Vasile din Bucium, care a fost introdus în urma evaluării la categoria a V-a de acreditare, acreditare care de altfel i-a fost acordată doar pentru un singur an, după care instituţia va fi din supusă unei reevaluări.
Celelalte instituţii medicale din judeţul Iaşi nu au primit deocamdată rezultatul evaluării pentru acreditare sau încă nu au fost evaluate, procesul încheindu-se peste 3 ani. Anul viitor, în primele trei luni ale anului, vor primi vizita celor de la ANMCS pentru ciclul II de acreditare mai multe spitale ieşene, printre care Spitalul de Neurochirurgie, Spitalul de Recuperare şi Spitalul de Urgenţă din Paşcani.
Categorii de acreditare
În România există şase categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat. În acest fel, acreditarea confirmă că o unitate medicală dispune de resursele şi de competenţele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialităţile pe care le are în structură. Confirmă că o unitate medicală poate face ceea ce spune că face. Prin urmare, pacienţii vor avea o mai mare încredere de a se adresa unei unităţi medicale acreditate decât unei unităţi neacreditate.
Sursa: realitateadeiasi.net
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
La doar câteva luni de la un grav accident rutier care i-a schimbat complet viața, Andrei, un tânăr de 21 de ani, a demonstrat că limitele nu sunt decât provocări care pot fi depășite. Cu o voință remarcabilă și sprijinul echipei de specialiști din cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Arcadia, Andrei a participat la Semimaratonul de la Iași: o inspirație și o încurajare pentru cei care au trecut printr-o situație similară cu a lui.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole