
Traian Băsescu, internat într-un spital din Paris. Secția pe care se află fostul președinte (Surse)
Fostul președinte al României Traian Băsescu se află internat într-un spital din Paris, unde urmează un control medical programat, legat de stenturile montate la inimă, susțin surse pentru Știrile PRO TV.
Potrivit informațiilor furnizate, nu este vorba despre o urgență medicală, ci despre o verificare de rutină.
Deocamdată nu există confirmări privind o eventuală intervenție chirurgicală.
Altfel, în ianuarie 2024, Traian Băsescu a fost internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din Capitală. Ar fi ajuns la medic din cauza gripei, însă afecțiunile sale mai vechi i-au determinat pe medici să-l țină o vreme sub supraveghere.
Medicii l-ar fi diagnosticat cu gripă, însă, după ce l-au supus unor investigații, au decis să-l interneze.
Tot potrivit apropiaților, Traian Băsescu ar avea și ateroscleroză, o boală cronică ce presupune întărirea şi îngustarea arterelor ca urmare a depunerilor de grăsimi. În plus, ar avea și hipertensiune.
În 2014, când încă era șef al statului, a fost diagnosticat și cu emfizem pulmonar care are ca efect scăderea calităţii vieţii pentru că pacientul oboseşte foarte repede.
Traian Băsescu a evitat să mai apară în spațiul public din septembrie 2021, când Parlamentul a adoptat legea in urma careia foștii colaboratori ai securității își pierd privilegiile. În calitate de fost președinte al țării, avea dreptul la indemnizație, la protecție din partea SPP și la casa de protocol.
După decizia instanței supreme din martie 2022, care a confirmat că fostul președinte a fost colaborator al securității Băsescu a ajuns la un spital din Bruxelles. Deși au existat temeri că a suferit un atac vascular cerebral, medicii l-au diagnosticat cu atac de panică. Familia nu a comentat incidentul.
În vârstă de 73 de ani, Traian Băsescu a mai fost operat în 2006 de hernie la un spital din Viena iar un an mai târziu mergea tot la spitalul Militar pentru o operație de tiroidă.
Singura funcție pe care o are în prezent este cea de europarlamentar. Surse politice susțin că nu va mai candida pentru un nou mandat.
Sursa: Știrile PRO TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un nou fenomen îi îngrijorează pe medici: cel al bătrânilor abandonați fără milă în spitale de propriii copii. La Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași există, săptămânal, cel puțin un astfel de caz. Cel mai recent este al unei femei de 84 de ani. Femeia are 9 copii, dar niciunul nu mai vrea să audă de ea și să o primească acasă. În căutarea unei soluții, medicii o țin internată, deși starea ei de sănătate este bună.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole