
Accident grav în Buzău între o mașină de poliție și un alt autoturism. Șoferii au fost transportați de urgență la spital
Trei persoane cu vârste între 20 și 45 de ani, între care și doi polițiști, au fost rănite în urma unui accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier s-a produs la primele ore ale dimineții, în municipiul Buzău.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între două autovehicule, autospeciala de poliție condusă dinspre strada Frăsinet către Mărăcineni, respectiv un autoturism care ar fi ieșit din parcarea unei societăți comerciale, la volanul căruia se afla o conducătoare auto de 20 de ani, din Buzău. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, doi ocupanți ai autospecialei și conducătoarea auto a autoturismului”, a transmis IPJ Buzău.
Toate persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Tragedie la un azil de bătrâni din statul american Massachusetts. Nouă persoane au murit într-un incendiu care a izbucnit în noaptea de duminică spre luni.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole