
Albanezi prinși pe „fâșia verde”, în timp ce încercau să intre ilegal în România
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița – I.T.P.F. Timişoara au depistat doi cetăţeni din Albania, care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la „frontiera verde”.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cetăţenii albanezi vor fi preluați de autorităţile de frontieră sârbe, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 21.05.2019, în jurul orei 23.50, operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, judeţul Timiş, a observat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau, pe jos, dinspre granița cu Serbia spre interiorul ţării.
Imediat, colegii noștri au declanşat o acţiune specifică, persoanele în cauză fiind preluate şi conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 34, respectiv 42 de ani şi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.
Cele două persoane vor fi preluate de autoritățile de frontieră din statul vecin pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării acestora în țara noastră pe o perioadă de cinci ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa 800 de ceasuri și brățări inteligente în valoare de 1.200.000 lei, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Articole pe subiecte simiare