
Autoturism lovit de tren, în judeţul Iaşi. O tânără încarcerată, preluată conştientă de echipajul medical
O tânără de 28 de ani a rămas încarcerată, marţi seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren, în judeţul Iaşi. Ea a fost descarcerată şi preluată, conştientă, de un echipaj de la Ambulanţă. Traficul feroviar a fost blocat din cauza accidentului
Accidentul feroviat a avut loc în comuna Dagâţa, judeţul Iaşi, unde un autoturism a fost lovit de un tren.
Acolo au fost trimise, de la ISU Iaşi, o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă, iar de la ISU Neamţ o autospecială de descarcerare grea şi o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi prim-ajutor. Totodată, acolo a ajuns şi o ambulanţă SAJ.
În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată în autoturism.
Victima a fost descarcerată de forţele de intervenţie ale ISU Neamţ, conştientă, şi a fost predată ambulanţei SAJ. Victima este o femeie de 28 de ani.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit pe Secţia CF 605, în zona localităţii Dagâţa, din cauza accidentului. Se estimează reluarea circulaţiei după ora 20.00.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O șoferiță aflată sub influența alcoolului a intrat cu mașina într-un rastel cu butelii dintr-o stație de carburanți din localitatea Ion Creangă, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Articole pe subiecte simiare