Bărbat înjunghiat în apropierea unei săli de jocuri de noroc din Pitești. Agresorul a fost reținut
Un bărbat a fost înjunghiat, în noaptea de luni spre marţi, în proximitatea unei săli de jocuri de noroc din municipiul Piteşti, agresorul fiind reţinut de anchetatori.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, un bărbat de 38 de ani, din judeţul Caraş-Severin, a fost dus la spital după ce a fost rănit cu un cuţit de către o altă persoană, în zona unei săli de jocuri de noroc din Piteşti.
„Din primele verificări, s-a stabilit că persoana bănuită de săvârşirea faptei este un bărbat de 38 de ani, din Piteşti, care a fost depistat de poliţişti şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, arată sursa citată.
Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă la omor.
„În urma concluziilor preliminarii referitor la starea victimei, precum şi a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârşire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, în care cercetările sunt desfăşurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş. După administrarea probatoriului, bărbatul de 38 de ani, din Piteşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, precizează Parchetul.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat din judeţul Sibiu a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din Târnăveni, judeţul Mureş, după ce a bătut un cal, l-a rănit în zona coamei şi a gâtului şi l-a abandonat într-un şanţ de pe marginea drumului. De asemenea, i-au aplicat bărbatului o amendă de 12.000 de lei.
Articole pe subiecte simiare