Camion încărcat cu zeci de mii de articole de lux contrafăcute, în valoare de 13 milioane de lei, descoperit în Turnu Măgurele
Polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, peste 82.000 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
„În data de 06.04.2024, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele – judeţul Teleorman, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean moldovean, în vârstă de 46 de ani, conducând un ansamblu rutier încărcat cu diverse bunuri din Turcia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal Teleorman şi Direcţiei Regională Vamală Craiova pentru desigilarea mijlocului de transport şi verificarea produselor transportate.
Astfel, în data de 10 aprilie a.c., lucrătorii din cadrul celor două instituții au finalizat activitatea de descărcare şi inventariere a bunurilor din interiorul camionului, în urma căreia au fost descoperite 82.684 de bunuri, constând în articole vestimentare și de marochinărie, precum şi încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile a fi contrafăcute”, arată reprezentanții Poliției de Frontieră.
Produsele, în valoare de aproximativ 13.000.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de lucrătorii vamali pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Totodată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele a dispus indisponibilizarea autocamionului și a semiremorcii la sediul STPF Teleorman, până la finalizarea cercetărilor.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Peste 95.000 de dulciuri chinezeşti susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 110.000 lei, au fost descoperite în Portul Constanţa şi confiscate de poliţiştii de frontieră, a informat marţi Garda de Coastă.
Editorial
Panorama
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole