Ciolacu, Ciucă, Lasconi, Geoană, Orban şi Diaconescu vor participa la Sfânta Liturghie de luni de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale vor fi prezenţi, luni, la manifestările religioase de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, printre aceştia numărându-se Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu, susţin surse politice.
Filialele ieşene ale PSD şi PNL nu au anunţat în mod oficial programul celor doi lideri, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar potrivit unor surse, cei doi vor lua parte la Sfânta Liturghie, programată luni pe pietonalul din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Marcel Ciolacu ar urma să viziteze, în cursul zilei de luni, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, rectorul instituţiei, Dan Caşcaval, fiind candidatul PSD Iaşi pe prima poziţie la Senat.
Surse liberale afirmă că şeful PNL Nicolae Ciucă va avea, la Iaşi, o întâlnire cu membrii de partid, dar va participa şi la un eveniment organizat de Primăria Iaşi.
Tot luni, vor mai fi prezenţi la slujba de la Catedrala Mitropolitană Elena Lasconi (USR), Mircea Geoană (independent), Ludovic Orban (Forţa Dreptei) şi Cristian Diaconescu (independent). Prezenţa liderului AUR, George Simion, la Iaşi nu este sigură, surse din filială precizând că sunt şanse ca acesta să ajungă totuşi în oraş.
Sfânta Liturghie este programată, luni dimineaţă, pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Autorităţile se aşteaptă ca la această slujbă să asiste câteva mii de persoane.
În zona centrală a Iaşiului vor fi montate mai multe ecrane, pe care oamenii vor putea urmări slujba de la Catedrala Mitropolitană.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Președintele USR, Elena Lasconi, îl acuză pe liderul PNL Nicolae Ciucă de minciună, după ce mass-media a anunțat, neoficial, că Guvernul a desecretizat cheltuielile pentru vila de protocol despre care s-a spus că este pentru Klaus Iohannis.
Editorial
Panorama
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare