Copilul de 2 ani dat dispărut duminică a fost găsit în viață (VIDEO)
Copilul de 2 ani care a dispărut în cursul după-amiezii de duminică şi care a fost căutat de peste 200 de forţe de ordine din cadrul MAI şi numeroşi voluntari a fost găsit în viaţă.
„Ca urmare a mobilizării exemplare şi a eforturilor forţelor de ordine şi ale întregii comunităţi, minorul a fost găsit. Acesta a fost preluat şi va fi transportat la o unitate spitalicească, pentru analizarea stării de sănătate. Mulţumim tuturor celor care au participat la activităţile de căutare: reprezentanţi MAI, voluntari şi jurnalişti!”, a transmis, luni după-amiază, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, au fost peste 24 de ore de căutări continue în care au fost folosite drone, aparate de termoviziune, câini de urmă şi un elicopter.
De asemenea, au fost trimise mesaje RO-ALERT în zonă, arată sursa citată.
Copilul, care este din localitatea Tudora, se afla, duminică, în vizită la o cunoştinţă împreună cu familia, când a părăsit locuinţa respectivă, iar în urma căutărilor, cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsească.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Parchetul General face, miercuri, 90 de percheziţii într-un dosar în care funcţionari publici din judeţul Botoşani sunt suspectaţi de luare de mită pentru emiterea de acte de identitate false pentru cetăţeni din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Documentele atestă domiciliul acestor persoane la diferite adrese, fără ştirea proprietarilor, prin întocmirea de declaraţii false. Prin unele documente au fost schimbate şi numele, data naşterii sau alte detalii pentru persoanele care au plătit. 10.000 de astfel de documente au fost realizate doar într-o comună din Botoşani. Pentru emiterea actelor se primeau între 350 şi 400 de euro.
Articole pe subiecte simiare