
Cubanez depistat la Țuțora, în timp ce încerca să intre ilegal în țară
Polițiștii de frontieră din Tomești au depistat un cetățean cubanez care a încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice.
„În data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești – I.T.P.F. Iaşi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Țuțora, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.
Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea bărbatului, stabilind că este un cetăţean cubanez, în vârstă de 34 de ani. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul sectorului”, arată reprezentanții ITPF Iași.
Din verificările efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoana a traversat râul Prut folosindu-se de o barcă pneumatică.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul a fost preluat de către autorităţile de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Incendiu puternic la o hală de procesare şi depozitare a deşeurilor reciclabile de la Țuțora (VIDEO)
Zeci de pompieri au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică cu 9 autospeciale, inclusiv cu cea de transport roboţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de procesare şi depozitare a deşeurilor reciclabile din localitatea Ţuţora, din judeţul Iaşi, focul manifestându-se pe o suprafaţă de 8000 de metri pătraţi. Locuitorii din zonă au primit mesaj Ro-Alert.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole