Arcadia Spitale si Centre Medicale
Doi africani au fost descoperiți ascunși în vegetația de lângă gardul de frontieră de la Albița. Erau ajutați de o călăuză de peste Prut
Poliția de Frontieră Română

Doi africani au fost descoperiți ascunși în vegetația de lângă gardul de frontieră de la Albița. Erau ajutați de o călăuză de peste Prut

Ultima actualizare: 12 februarie 2025Autor: Vizualizări: 305
Poliţiştii de frontieră au depistat două persoane cu cetăţenie africană care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul unui tânăr cu cetățenie R. Moldova, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenţia de a ajunge în Bucureşti, pentru a-şi căuta un loc de muncă. Migranții au fost preluați de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova în vederea continuării cercetărilor, în baza Acordului de Readmisie.

„În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 23.30, un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși a observat, folosind tehnica specifică de supraveghere ce funcționează pe principiul termoviziunii, în vegetația de pe latura de est a gardului perimetral al Punctului de Trecere a Frontierei Albița, două persoane care nu-și justificau prezența în zonă.

În cel mai scurt timp, poliţişti de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă şi au interceptat, respectiv legitimat persoanele în cauză. Deoarece persoanele, o femeie din Maroc şi un bărbat din Burundi, în vârstă de 22 de ani, respectiv 35 de ani, nu dețineau documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși în vederea continuării cercetărilor.

Concomitent au fost informate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea efectuării cercetărilor în comun”, anunță reprezentanții ITPF Iași.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două persoane au fost transportate din Republica Moldova de un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, cu autoturismul propriu. Ajunși în apropierea punctului de control au încercat să sară gardul perimetral, pentru a eluda controlul de frontieră, cu intenția de a intra ilegal în România.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Infiniti Q50 căutat de autoritățile franceze, depistat la controlul de frontieră

Transportatorul urma să-i preia de pe teritoriul României și să-i ducă în București, unde cei doi intenționau să-și găsescă un loc de muncă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv de trafic de migranți.

În baza Acordului de Readmisie, migranții au fost preluați de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova în vederea continuării cercetărilor. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale în consecință.

Autorităţile de frontieră din cele două state colaborează şi iau toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Oprit din drumul spre Germania: moldovean prins după ce a trecut Prutul înot, aproape de miezul nopții
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Derbedei în Deltă: barcă cu turiști, agresată de „teribilişti de bani gata” (VIDEO)
Palas Iasi