
Ianis și Elena îl fac în curând bunic pe Gică Hagi. Se știe sexul copilului
Ianis Hagi și Elena formează un cuplu de ani buni și și-au oficializat relația chiar în ziua de Crăciun, în 2023. Șapte luni mai târziu, după Euro 2024, fotbalistul și soția sa au făcut și nunta, pe Domeniul Știrbey, alături de 750 de invitați.
Acum, la jumătate de an de la nuntă, Elena Hagi este însărcinată, iar cuplul va avea un băiat. Acesta este așteptat să vină pe lume peste aproximativ două luni, scrie gsp.ro. Evenimentul se va produce chiar în anul în care viitorul bunic, Gică Hagi, a împlinit 60 de ani.
Ianis Hagi a mărturisit în mai multe rânduri că îşi doreşte în curând şi copii. „Nu mi-ar fi greu! O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut. Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu. Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place!”, a declarat în trecut Ianis Hagi, pentru prosport.ro.
„Eu sunt conștient de statutul meu și am o responsabilitate. Ușor n-a fost mereu, că poate n-am putut la 11-12-13 ani să fac toate năzbâtiile pe care le făceau alți copii. A trebuit să fiu mai calculat. Copiii nu gândesc de două ori, eu a trebuit să fac asta”, a adăugat Ianis Hagi.
Dacă în plan personal lucrurile stau foarte bine, în plan profesional situația lui Ianis Hagi are în dreptul ei multe semne de întrebare. Rangers dorește să-l facă să continue în Scoția, dar cu salariu micșorat din nou. Internaționalul român nu acceptă deocamdată, fiind în discuții – timide – cu Genoa și Fenerbahce.
Tricolorul a fost ieri din nou titular la Rangers, însă nu a avut o evoluție de remarcat. În înfrângerea cu St Mirren (0-2), Ianis nu a avut nicio sclipire, potrivit BBC, și niciun aport deosebit pentru formația sa.
Sursa: Adevărul
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O fată de 15 ani din Botoșani a aflat la școală, chiar în timpul orei de biologie, că este însărcinată. Copilei i s-a făcut rău, iar profesoara a chemat ambulanța, medicii descoperind ulterior că avea o sarcină de 16 săptămâni.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole