
Incendiu violent la un depozit de electrocasnice din Iași (FOTO)
Pompierii intervin, vineri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de electrocasnice pe strada Aurel Vlaicu, din Iași. În prezent focul este localizat, fără posibilităţi de extindere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan.
Depozitul în care a izbucnit incendiul are circa 400 de metri pătraţi, construcţia fiind pe structură metalică.
„Pompierii intervin cu 4 autospeciale de stingere şi alte două autospeciale utilizate pentru alimentarea cu apă. La faţa locului se află şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă până în acest moment nu au fost înregistrate victime. Incendiul este localizat, fără a exista posibilităţi de extindere, iar acum se acţionează pentru stingerea acestuia în totalitate”, a mai precizat pentru Agerpress.
În urmă cu 5 minute, incendiul a fost lichidat
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Grupul chinez AUX, prezent pe piață din 1986 și unul dintre liderii globali în producția de aparate electrocasnice inteligente, inclusiv sisteme de aer condiționat, a intrat oficial pe piața din România.
Articole pe subiecte simiare