Interlopul Bebino, membru al Clanului Sportivilor, reținut pentru proxenetism
Interlopul Bebino, membrul Clanului Sportivilor, a fost reținut, joi, pentru proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Bebino, alături de alte persoane, ar fi înlesnit practicarea prostituției mai multor femei în București, județele Sibiu Hunedoara și Bihor. Serviciile sexuale erau oferite contra unor sume cuprinse între 150 și 400 de lei.
De asemenea, în mașina lui Bebino, anchetatorii au găsit o armă de foc letală, dar și muniție, arată Știrile Pro TV.
Bebino alături de alte alți doi bărbați și o femeie au fost reținuți și duși la audieri.
„În data de 05 mai 2022, polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au pus în aplicare 8 mandate de aducere, în Bucuresti și județele Ialomița și Călărași, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În fapt, la finele anului 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, având în vedere faptul că un bărbat, de 29 de ani, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a postat mai multe mesaje în spațiul on-line, prin care ar fi încercat, prin intimidare și provocarea unor agresiuni, îndepărtarea unor persoane, din cartier.
De asemenea, a rezultat presupunerea rezonabilă că acesta, împreună alte două persoane, un bărbat de 34 de ani și o femeie de 23 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției mai multor femei, în București, dar și în județele Sibiu, Hunedoara și Bihor, obținând astfel foloase materiale patrimoniale.
Cu sprijinul polițiștilor din aceste județe, au fost identificați și audiați zeci de clienți, rezultând faptul că serviciile sexuale erau oferite contra unor sume cuprinse intre 150 și 400 de lei.
Totodată , pe parcursul anchetei, în luna februarie a acestui an, în județul Ialomița, în urma unor verificări, într-un autoturism a fost descoperită, ridicată și ulterior expertizată, o armă de foc, letală, precum și muniția aferentă, probatoriul administrat indicând că această ar aparține bărbatului de 29 de ani.
În vederea completării materialului probator, au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la audieri.
Față de 4 persoane, trei bărbați, de 29, 34 și 27 de ani și femeia de 23 de ani a fost dispusă măsura reținerii.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Sprijinul de specialitate a fost acordat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, a transmis poliția.
Sursa: Știrile Pro TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat de 39 de ani din București, cercetat de polițiștii și procurorii DIICOT Vâlcea pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, a fost reținut după ce în urma a două percheziții domiciliare a fost descoperit cu o cantitate mare de canabis și alte substanțe ilegale, inclusiv MDMA și ciuperci halucinogene, pe care intenționa să le comercializeze la un eveniment privat.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole