
Marco Badea, jurnalist: Ce avem azi pe ordinea de zi legat de ancheta privind campania lui Călin Georgescu
Jurnalistul Marco Badea, de la publicația online Republica.ro, face o scurtă trecere în revistă a celui mai important de presă din această dimineață: audierea lui Călin Georgescu de la Parchetul General.
„Ce avem azi pe ordinea de zi legat de ancheta privind campania lui Călin Georgescu:
Autoritățile au efectuat 47 de percheziții în mai multe județe, vizând infracțiuni precum acțiuni contra ordinii constituționale, fals în declarații, instigare publică și constituirea unei organizații cu caracter extremist. Ancheta vizează 27 de persoane și mai multe sedii de firme.
Ancheta procurorilor include și investigarea surselor de finanțare a campaniei lui Călin Georgescu. De altfel, el a fost ridicat din trafic și dus la Parchetul General cu mandat de aducere.
În casa lui Horațiu Potra, și el vizat de ancheta de azi, a fost descoperit un seif cu 1,5 milioane de dolari ascuns sub podea.
În plus, Parchetul General a solicitat cooperarea Turciei pentru investigarea unei ferme de troli implicate în campania electorală a lui Călin Georgescu. Trolii aveau IP-uri localizate în Turcia și foloseau emailuri rusești pentru a crea conturi pe TikTok.
Peste 20.000 de conturi false au generat 2,1 milioane de comentarii pe TikTok înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Scopul era promovarea artificială a candidatului, folosind algoritmii platformei.
Conturile de TikTok au fost create cu emailuri rusești de tip rambler(punct)ru, folosind un algoritm automatizat. Iar asta sugerează o implicare coordonată a unor entități rusești în campania prezidențială.
IP-urile folosite, spun procurorii, provin din mari orașe turcești precum Istanbul și Ankara, iar multe conturi erau administrate de pe aceleași dispozitive. Activitatea era conectată la firma britanică Social Freak Ltd, specializată în social media marketing. Vă amintiți? Despre lucrurile astea scria zilele trecute și jurnalistul american Frank Parlato. Au existat și alte investigații de presă legate de această rețea rusească care a sprijinit campania lui Georgescu”, scrie Marco Badea pe pagina sa de socializare.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
One Comment
Trei percheziții au loc în județele Brașov și Iași în casele unor persoane acuzate că produc, vând și distribuie în spațiul public simboluri fasciste. Două persoane au fost reținute.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole
Trebuia să se întâmple deoarece, totul era destul de clar legat de campania lui cg.